De data asta trebuie să recunosc, titlul nu-mi aparține! L-am furat de la o fată care, vizionând fotografia următoare făcută de mine masivului Retezat de undeva din apropierea orașului Hațeg, a exclamat expresia din titlu.
Fotografia asta, care de altfel a și inspirat titlul acestui “raport de tură” fusese făcută cu două săptămâni înainte de ieșirea propusă în Retezat, pe drumul de întoarcere spre casă de la sesiunea de schi din Straja.
Urmează așadar, descrierea uneia din cele mai scurte dar foarte productive din punct de vedere fotografic ieșiri pe timp de iarnă în masivul Retezat, în zona căldării Pietrele.
Plecăm din Deva, trei personaje: Sofia, eu și Radu, fidelul nostru șofer.
Inițial planul nostru, era să ajungem până la refugiul de la Bucura și să încercăm de acolo să vedem ce putem face prin “împrejurimi”. Însă de cum am observat că de vre-o 2-3 zile bune ningea pe Retezat de ziceai că deasupra lui s-a spart conducta cu zăpadă ne-am spus că n-o să fie rău nici dacă o să pierdem vremea pe la Gențiana.
Și pentru că era iarnă și ninsese atât de mult reușim să debarcăm din mașină cam la un kilometru distanță de Cârnic pentru că drumul era cristal de gheață pe o porțiune de vre-o 10 metri iar Radu, ca orice șofer care “se respectă” nu avea “cauciucele” care trebe și nici dihaniile alea de lanțuri: Thanks for nothing, Radu! Bine că ai reușit să-ntorci mașina pe bucata aia că altfel poate te mai și aveam pe conștiință!
Și astfel o luăm la pas voios eu și cu Sofia fără să ne mai oprim până la Cârnic.
Sofia e pentru prima dată în Retezat așa că eu îmi iau în serios rolul de ghid și îi fac cunoștință cu toată lumea.
Pornim apoi în continuare spre Pietrele și ne bucurăm de o vreme senină și de zăpadă tot mai multă:
Descoperim pe drum niște fosile vii, roșu metalizate, îngropate adânc într-o mare de zăpadă:
Și o ținem tot așa până ajungem în “zona crepusculară” de la Pietrele, tablou sugerat de faptul că vremea începuse să se urâțească vizibil iar clădirile de acolo erau învăluite într-o liniște completă, tulburată doar de lătrăturile câtorva “paznici” patrupezi:
Ne fixăm apoi la adăpostul unei prispe și facem ultima pauză importantă din această zi.
Ne scuturăm de zăpadă, ne odihnim puțin ciolanele, sorbim apoi ultimele guri de ceai cald din termos, ne fixăm parazăpezile, în sfârșit, și dăm apoi cu praf de mers în direcția Gențiana.
Ni se alătură pe bucata asta și un personaj cam enervant, Made in Bucharest, cu nume de cod Sorin care ne ține de urât până la Gențiana. Mai bine ne ținea minte și ne dădea și nouă pozele alea pe care ni le-a făcut în ziua următoare în căldarea Pietrele … da’ ce să-i faci, la toți ni-i greu!
Și ajungem în sfârșit și la ultimul punct de pe agenda de azi, Gențiana, care spre deosebire de Pietrele e plină până aproape de refuz cu munțomani, cățărători (pe gheață), Salvamontiști și alte personaje, toate unul și unul.
Avem noroc și prindem exact ultimele 3 locuri libere iar atmosfera din cabană e extraordinară.
Urmează somnul de care eu am parte în Leasing pentru că Sorinel, drăguțul de el, care stă în priciul din stânga mea își butonează până târziu în noapte telefonul, chat-uind la greu pe Internet. Chiar nu pot să-i înțeg uneori pe unii iar în momente ca astea nu poți decât să urăști de moarte tehnologia!
A doua zi e însă un adevărat miracol servit de mama natură pentru toți cei care iubesc muntele dar mai ales pentru cei ce-l iubesc pe timp de iarnă.
Imediat cum ne terminăm masa de dimineață ne echipăm și plecăm în recunoaștere până în căldarea Pietrele.
Nici nu ieșim bine din cabană că peisajele încep să curgă gârlă iar aparatul de fotografiat e solicitat din greu.
Iar când intrăm în căldarea Pietrele începem să avem orgasme intelectuale:
Jonglăm puțin și cu unghiurile din aparat și vedem ce iasă:
Și începem să fotografiem și “vedetele” dintre care Vf. Bucura II e cel mai la îndemână:
Iar când suntem foarte aproape de lacul Pietrele miros o perspectivă bestială și reușesc să-i fac Sofiei o poză cu Curmătura Bucurei în fundal plină ochi de cornișe:
Facem apoi un scurt popas lângă lacul Pietrele, care e îngropat adânc într-un strat gros de zăpadă și gheață, moment numai bun pentru a mai socializa cu câțiva dintre chiriașii de la Gențiana care plecaseră cu câteva minute înaintea noastră pe traseu:
După care ne luăm rapid catrafusele și începem urcarea până pe Culmea Stânișoara pentru că la cât amar de zăpadă s-a prăvălit peste Retezat ăsta e unul din singurele trasee sigure și accesibile în acest moment:
Odată ajunși pe Culmea Stânișoara ni se arată în sfârșit și Vf. Retezat în toată splendoarea sa:
Iar de aici începem să avem parte de cele mai reușite perspective asupra principalelor vârfuri din masiv.
Vf. Peleaga și Custura Bucurei sunt pe primele poziții:
Culmea Pietrele este și ea trecută în revistă:
Și am lăsat binențeles ce-i mai bun pe final, Vf. Retezat:
Însă din păcate trebuie să batem în retragere destul de repede către Gențiana pentru că oricum începem să “pierdem lumina”:
A doua zi vremea e la fel de apetisantă așa că nu mai stăm pe gânduri și plecăm iar în misiune:
Însă pentru că azi suntem și mai pe fugă singurul loc pe care mai avem timp să-l bifăm este cascada de lângă Gențiana, loc preferat de extremiști pentru o porție de cățărare pe gheață pe timp de iarnă:
Mai aruncăm o scurtă privire asupra refugiului de la Gențiana de la înălțimea cascadei după care plecăm către casă:
Iar pe drumul de intoarcere ne amintim de brăduțul singuratic care ne-a încântat privirea chiar înainte de a poposi la lacul Pietrele cu o zi în urmă:
Cam asta a fost toată tura de iarnă în Retezat, scurtă și foarte concentrată cu o vreme impecabilă și zăpadă “fără număr” (1,80 m ca să fim mai exacți, măsurată de băieții cazați la Gențiana undeva în apropierea refugiului).
Întregul set de fotografii făcute cu această ocazie este binențeles disponibil pe contul meu de pe Flickr și intitulat Tură de iarnă în Retezat.
Iar aici mai aveți filmulețul făcut cu aceeași ocazie: