Șureanu, printre stropi

Ideea

În momentul în care Sof mi-a zis că are de gând să facă o incursiune la munte în care să le insufle și nepoatelor ei microbul pentru spiritul de aventură montană în regim de tură, singura creastă mai accesibilă pentru astfel de misiuni care mi-a trăsnit prin cap a fost încă de la început cea a lui Șureanu.

Premisele păreau să fie ideale: creastă domoală, abordabilă relativ ușor din orice parte, suficient de lungă pentru o ieșire în regim de tură numai bună pentru începători și cu câteva vârfuri abia sărind de 2000 de metri, suficient ca să te crezi pe munți mari, calfe și zidari.

Alegerea traseului

Mi-a luat foarte mult timp să mă hotărăsc cam cum să pun problema în ieșirea asta, decizia fiind îngreunată de toți factorii posibili și imposibili: necunoașterea aproape deloc a zonei, lipsa de informații legate de traseele din masiv, nesiguranța posibilității de transport cât mai aproape de intrarea pe creastă și nu în ultimul rând prezența în echipă a unui grup de fete cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani (nepoatele Sofiei).

Așadar, cu greu, cu foarte mare greu ne hotărâm într-un final asupra variantei: Deva – Sarmisegetuza Regia – Vf. Godeanu (Atenție! e vorba de cel din masivul Șureanu) – platoul Șureanu până la Vf. Șureanu – Coborâre prin Luncile Prigoanei – Lacul Oașa.

Alegem această variantă pentru că are cam tot ce-i trebuie ieșirii pe care ne-o doream fiecare: e munte, e și mare (referire la bălăceală în lacul Oașa), e ceva nou pentru toți, e relativ ușor, e aproape de Deva (tabăra de bază) iar dacă ceva nu merge conform planului facem stânga-mprejur prin Sarmisegetuza Regia și toate-s bune și frumoase.

Pregătirile

Pentru că n-am mai fost niciodată pe traseul ăsta trebuie să iau totul de la zero.

În prima fază căutări de unul singur pe internet și prin vecini. Rezultate incerte. Masivul nu prea e umblat iar Raul mă avertizează că în afară de ciobanii de la stâne singurii turiști de care am șanse să dau pe creastă vor fi mai mult ca sigur munțomani cehi și polonezi. El a mai fost prin zonă și a făcut chiar o tură cu bița pe platoul Șureanu. Eu, înafară de ieșirea la schi din iarna care tocmai a trecut nu știu cu ce se mănâncă acest Șureanu și creasta lui.

În a doua fază cer sfat pe grupul de discuții de la Alpinet. Un singur alpinet, Gelu, se oferă să-mi dea câteva sfaturi și am noroc că și el e de prin părțile mele (Simeria) așa că-mi fac timp într-un week-end cu vre-o 2 săptămâni înainte de ieșirea propriu-zisă să mă întâlnesc cu el și să aflu suficient de multe ca să-mi fac curaj.

Incertitudini înainte de plecare

Vremea se anunță nasoală rău de tot. Plouă până cel puțin miercuri iar noi plecăm duminică pe la amiaz.

Putem doar spera că nu o să plouă suficient de mult ca să ne enerveze lucrul ăsta sau că o să fim suficient de rapizi încât să ne putem strecura printre stropi.

Oricum rămâne în vigoare planul B cu întoarcerea în caz de nevoie exact pe unde am urcat, adică pe la Regia.

Naiba mai știe cum o să rezolvăm să chemăm o mașină să ne ia din munte din moment ce nu e neam de semnal de la Costești în sus pe vale, însă astea sunt prea multe amănunte chiar și pentru mine la ora asta.

Plecăm, în sfârșit

Cu două taxiuri tocmite în ultima clipă din Deva reușim să ajungem în jurul orei 16 chiar până în parcarea proaspăt amenajată la intrarea în situl arheologic de la Sarmisegetuza Regia.

Mai trebuie să spun că n-am avut nici de data asta noroc la găsit o amărâtă de dubiță / microbuz care să ne ducă pe toți la un loc până la Regia?

Plătim taxiurile și intrăm la Regia. Pentru că pentru toți e prima dată când dăm față în față cu rămășițele cetății dacice ne facem timp ca să analizăm puțin lăcașul:

După care o zbughim rapid prin pădure, după ce găsim, cu mici ezitări la început, traseul care ne duce sus, în golul alpin:

Și chiar la ultimele raze de soare pe ziua de azi reușim să intrăm în golul alpin:

Iar fericirea tuturor e maximă în momentul în care luăm contact cu nesfârșitele tufe pline ochi cu afine din cea mai bună calitate!

Ajungem într-un final și la un loc numai bun pentru amplasat două corturi superbe (Salewa și Eureka pe nume) și aflăm imediat de la un șoferist de 4×4 că izvorul de apă e o idee mai jos, pe drumul forestier cam la 3-400 de metri de noi.

Ne facem puțin de lucru cu insectele până ne schimbăm hainele transpirate și aprindem un mic foc de tabără, umplem sticlele cu apă de la izvor, mâncăm și cu greu adormim din cauza fricii de urs inoculată de șoferistul 4×4. Iar pe deasupra, o nesimțită de furtună se distrează aproape toată noaptea cu tunete și fulgere exact pe lângă corturile noastre.

Oricum, la cât de tare se zguduie corturile de sforăiturile noastre, nu cred că e vre-un urs suficient de curajos încât să de-a piept cu noi pe la ore de-astea.

Ziua doi

Dimineața de luni e ploioasă și cețoasă însă asta nu ne deranjează atât de mult pentru că avem timp mai mult să moțăim prin sacii de dormit:

Pe la amiaz însă lucrurile se schimbă dramatic de mult înspre bine așa că îi dăm cu praf de mers pe platoul Șureanu.

Norii devin tot mai pufoși iar drumul e mult mai drept și îmbietor:

Spre seară vremea începe să se strice, ne supără chiar cu o mocănească cu puțin timp înainte să ajungem la al doilea loc de campare dar nu o ține mai mult de jumătate de oră cu ochii pe ceas.

Ne încetinește puțin o bucată prin pădure unde mai mulți arbori s-au prăvălit peste drumul forestier și trebuie musai ocoliți pentru că nu reușim să ne strecurăm printre ei cu dulapii noștri de rucsaci însă toate-s bune și frumoase când ajungem într-o poieniță încadrată de două cursuri de apă.

Acum avem timp și de o toaletare mai zdravănă, apă foarte aproape de noi și… din nou ploaie spre seară și mai ales în timpul nopții.

De fapt îi dă Ilie atât de tare cu udeala încât aveam impresia la un moment dat că o să ne ia apa cu tot cu corturi.

Ziua trei, poate cea mai lungă

Reușim să mâncăm și să ne-adunăm boarfele ceva mai repede decât în ziua precedentă.

Și lăsăm în urma noastră al doilea loc de campare de pe platoul Șureanu:

Dacă ține vremea și în ziua asta, avem gânduri mari: să ajungem cât mai aproape de lacul Oașa.

Iar vremea ține cu noi. De fapt în timp ce făceam una din multele și lungile pauze, nu mă pot abține să nu împărtășesc cu companioanele mele faptul că o vreme mai bună ca asta pe un platou montan nici că se putea. Avem nori mulți, prietenoși care nu ne scuipă cu stropi și care ne țin umbră și ne apără de razele puternice ale soarelui din perioada asta a anului:

Fetele rezistă eroic după tot marșul ăsta uimindu-ne pe toți adulții grupului. Suntem un grup de 7 persoane din care 3 adulți (eu, Sofia și Mihaela) și 4 fete cucuiete cu vârste mai micuțe: Ana, mezina grupului are 10 ani, urmează Iulia de 13 ani, Miș (Mihaela) de 14 ani și „bătrâna” Dodo (Ioana) cu cei 15 ani ai săi.

Sunt câte două perechi de surori. Iulia cu Dodo sunt fetele lui Gigi, fratele Sofiei și al Mihaelei iar Ana cu Miș sunt fetele Mihaelei. Sunt toate fete de fete din Porumbacu de Jos (Sibiu).

Am un moment de incertitudine imediat cum intrăm din nou pe platou după curba de nivel din dreptul vârfului Comărnicel însă hărțile satelitare listate de pe Google mă ajută să-mi recapăt încrederea că am făcut cotitura care trebuie la stânga noastră.

Imediat după asta ne spargem în figuri în fața aparatului de fotografiat la o pauză de ciocolată și imortalizăm momentul:

Pornim din nou la drum și întrebarea „mai avem mult până la Șureanu?” pusă frenetic de toate fetele începe să devină mai obositoare decât marșul propriu-zis.

Trecem pe lângă vârful Gropșoara unde comunicațiile deși au ajuns la un nivel înalt nu reușesc să ne satisfacă pofta de semnal GSM după care râvnim încă de la sosirea în Sarmisegetuza Regia:

Ulterior dau câteva rateuri în ceea ce privește indicarea vârful Șureanu iar într-un final descopăr și eu uluit „adevăratul vârf” care e negru de supărare pe noi:

În acest stadiu suntem deja cu nervii întinși la limită și ne gândim chiar să punem corturile într-una din șeile dinaintea lui cu condiția să fie și ceva izvor în apropiere.

N-avem parte de izvoare așa că îi dăm bice mai departe. Sunt istovit.

Ana cedase nervos cu câteva momente mai devreme. Urc cu dificultate ultima bucată de lângă Șureanu.

Începe coborârea pe lângă Șureanu.

Facem o pauză în capătul de sus al instalației de pe pârtia Șureanu și imortalizez fetele imediat după ce află informații prețioase de la oamenii locului:

Coborâm apoi cu ultimele noastre scremete până la Cabana Șureanu:

Ajungem foarte repede la cabană și mai avem putere doar cât să ne încălzim mâncarea de seara, să ne desfacem puțin bagajele și să ne azvârlim toți pe câte un pat moale dintr-o camera de 6 locuri.

Unui nene de la cabană i se face milă de noi toți și ne servește niște sandvișuri preparate ad-hoc de el.

Mulțumim frumos! Iar mie mi-o o ciudă de mor pentru că am o durere infernală de cap în seara asta care mă face să nu pot să-mi termin puțina mâncare din farfurie și să mai savurez și bunătatea aia de sandviș. Să fie oare din cauza deshidratării, insolației, a curentului de aer, a diferențelor de nivel sau a vreunei combinații din astea patru?

Nu știu și nici nu mai contează. Bag un paracetamol iar de la mijlocul nopții totul e bine și pufos.

Ziua patru, cam la fel de lungă

Ne trezim cam pe la aceleași ore și urmează cam aceeași rutină cu excepția strânsului corturilor și a sacilor de dormit.

Vizităm și lacul Șureanu înainte de plecare și îi dăm talpă în direcția lacului Oașa:

Coborâm pe scurtătură direct până în poiana Poarta Raiului de unde avem perpectivă frumoasă asupra vârfului Șureanu:

Și continuăm la pas spre poiana Luncile Prigoanei:

Ne bucurăm nespus de tare când ajungem în Luncile Prigoanei pentru că știm că ne așteaptă un magazin unde putem alimenta și stomacele goale și proviziile terminate:

După ce ne-am ridicat moralul suficient de mult, ne ridicăm și fundurile de pe bănci și o pornim spre lac.

Urmează lungul drum forestier până la barajul Oașa unde, pe ultima lui bucată de vre-o 2 kilometri avem norocul să prindem o utilitară care ne basculează exact în dreptul barajului.

Aici prindem exact momentul startului unei trupe de bicicliști de la ceva liceu care se întrec probabil până la Obârșia Lotrului:

Noi ne continuăm drumul și aruncăm o privire la lac și la vârful Aușel de pe baraj:

Ne oprim apoi la cabana Oașa unde umplem iar burțile cu ceva mâncare după care nu ne mai oprim până nu găsim un loc ideal de amplasat corturile pe malul lacului:

Urmează o noapte liniștită și

Ziua cinci

E ziua cea mai frumoasă.

De dimineață se simte lucrul ăsta pentru că nu se vede fir de norișor pe tot cerul care ne acoperă:

Așa că ne pregătim sufletește de o zi însorită: toaleta de dimineață, cremă solară din belșug izoprenele și prosoapele la îndemână și costumele de baie la înaintare.

Pe la amiaz încercăm și apa din lac care e deocamdată destul de rece așa că amânăm marele dezmăț acvatic pe mai târziu.

Până atunci ne mai plimbăm prin jurul corturilor, mai adunăm niște lemne de foc și mai împușcăm câteva ipostaze cu corturile, cu lacul și cu împrejurimile:

Și tot așa:

Sofia bagă o tură până la cabana Oașa cu Miș unde are o discuție jenibilă cu șefa de acolo în urma solicitării contra cost a unui gem de afine.

Într-un final reușește să facă rost iar ulterior ne povestește și nouă, celor rămași la corturi, pățania.

Urmează seara, cu un mic foc de tabără aprins de subsemnatul cu amnarul din dotarea personală, ajutat și de puțină coajă de mesteacăn furată de pe un arbore din apropiere. Mulțumesc pentru pont, domnule Ray Mears!

Se cântă cântece, ne încălzim la foc și urlăm pe alocuri de bucurie dar și ca să mai speriem urșii din apropiere și maneliștii care s-au cazat în poienița de lângă noi.

Urmează noaptea, în care, spre dimineață începe să se joace iar cu găleata, cine altul decât Ilie.

Ziua șase, ziua plecării

Și-i dă frate în continuare și cu repetiție toată dimineața.

Așa că suntem nevoiți să strângem corturile pe o mocănească care pe alocuri se mai oprește ca să-și tragă sufletul:

Reușim într-un final să strângem tot și o pornim pe jos la drum.

Începem să coborâm pe drum în jos pe lângă lac împărțiți în două cete: Sof cu Dodo și cu Iulia undeva în față cam la o sută de metri de noi restul ca să avem mai multe șanse în a prinde ceva ocazii care să ne ducă până la Sebeș sau cât mai aproape de civilizație.

Și avem un noroc teribil să prindem un microbuz cu câțiva muncitori de la Transalpină. Sărim rapid înăuntru și ne facem loc printre câțiva bușteni de brad așezați pe culoar. Le pescuim imediat și pe Sof cu Dodo și cu Iulia.

Pe drum, din cauză că șoferul mâna ceva cam tare pe drumul care e și plin de serpentine iar în plus mai toți stăteam pe locurile din spate ale microbuzului Ana și Miș au câteva momente mai nasoale în care dau la rețe în pungile special oferite cu această ocazie de însoțitoarele de bord Mihaela și Sofia.

Sfârșit de aventură în Sebeș de unde ne împârțim în și mai multe cete ca să ne rezolvăm problemele și ca să prindem alte trei ocazii până la Deva.

Concluzie sau în loc de…

Zona e frumoasă, merită vizitată iar pregătirile noastre au fost făcute puțin cam prea pe fugă din cauze foarte obiective.

În ceea ce privește timpul, având în vedere prognoza care era prevăzută cred că mai bine de atât chiar nu se putea.

Iar dacă aveți copii cu vârste similare pe care vreți să-i deprindeți cu ieșirile de genul ăsta la munte eu zic că zona asta chiar se pretează la astfel de aventuri.

Restul fotografiilor realizate cu aceeași ocazie sunt așezate în colecția Șureanu.

Vizionare plăcută!