Mă trezesc ieri, Duminică, într-un interval destul de scurt cu vre-o 3-4 telefoane „greșeală” de la apelanți diverși și diferiți.
În mod normal nu mă deranjează să dau explicații cretinilor care nu-s în stare să formeze 10 cifre fără să facă cel puțin o eroare că au format greșit numărul și, în consecință, că nu am cum să le fac legătura cu Gică, Bășică sau cu cine or mai avea ei de vorbit în momentul respectiv.
Însă pentru că Duminica asta a fost o zi mai specială am simțit nevoia, la ultimul dintre telefoane, să schimb puțin modul meu de abordare a problemei, mai ales că eram deja întins în pat bucurându-mă de somnul meu relaxant de amiaz.
Așadar, mă trezește un țârrr, țârrr, mă rog, mârrr, mârrr, că telefonul mobil era setat pe vibrații:
Eu – Alo!
Ea – Ăhhh… cu Veronica!
Eu – Dacă ai fi format numărul calumea ți-o dădeam cu plăcere!
Ea – Poftim!?
Și zbang, am închis, lăsând-o să analizeze apoi singură, în tihnă, problema existențială!
După asta am putut și eu să mă bucur în sfârșit de somnul ăla.
Un strop de aventură 